O SARBATOARE FURATA:
10 MAI ZIUA INDEPENDENTEI SI A DINASTIEI

Pana in Mai 1948, ziua de 10 Mai era ziua nationala a Romaniei si avea o tripla semnificatie:  Inscaunarea Domnitorului Carol I in 1866, Ziua Independentei din 1877 si incoronarea ca rege a lui Carol I in 1881. Desigur, prima si ultima semnificatie nu conveneau regimului instaurat dupa 30 Decembrie 1947, dar chiar si pastrarea sarbatorii de 10 Mai numai ca zi a independentei, asociata in mod firesc de popor cu ziua dinastiei, era stanjenitoare pentru conducatorii comunisti.

In intent de a elimina orice legatura intre independenta si monarhie, in ziarul Scanteia din 7 Mai 1948 apare apare un articol redactional cu titlul mare “ 9 Mai, ADEVARATA SARBATOARE A INDEPENDENTEI’, iar in ziarele din 8 Mai 1948 era publicat un Comunicat al Presedintiei Consiliului de Ministri, din care citam primul alineat: 

Intrucat independenta Romaniei a fost proclamata (s.n.) in ziua de 9 Mai 1877, sarbatorirea acestui eveniment nu se va mai face in ziua de 10 Mai, ci in ziua de 9 Mai a.c.

Ziarele au abundant apoi in articole care urmareau sa demonstreze ca independenta Romaniei a fost proclamata la 9 Mai 1877. “Dovezile” acestei pretinse descoperiri se impleteau cu etichetari ca “fals istoric grosolan”, “procedeu josnic”, “mistificare”, pentru a mentiona numai pe cele mai delicate.

La 9 Mai 1948 are loc festivitatea promisa, la Ateneul Roman, la care Emil Bodnaras reia argumentele si invectivele aparute pana atunci subliniind ca Opera inceputa la 9 Mai 1877 si-a gasit pentru noi desavarsirea la 9 Mai 1945, ambele date simbolizand jertfa comuna a soldatilor rusi si romani. Ziua Independentei nu era numai despartita de monarhie, dar devenea simbolul aservirii fata de marele vecin de la rasarit, aservire pe care ofiterul dezertor Emil Bodnaras o califica prietenie.

Cum explicau scribii comunisti faptul ca Ziua Independentei ar fi fost 9 Mai iar nu 10 Mai a devenit un fapt notoriu in istoriografia romana si, in acelasi timp un subiect tabu : Independenta Romaniei ar fi fost proclamata de ministrul afacerilor straine,Mihail Kogalniceanu, in sedinta de la 9 Mai 1877 a Adunarii Deputatilor prin cuvintele binecunoscute si repetate pana la saturatie, dar rupte din contextul in care au fost pronuntate.

Desigur, la acea data, orice cetatean cu minima cunostinte politice s’o fi intrebat cum un simplu membru al guvernului, ignorand pe presedintele consiliului de ministri si pe suveran, putea sa prclame indeopendenta Romaniei. Si apoi, nu exista un sistem bicameral ? Nu trebuia sa se pronunte si senatul ?

Cuvintele pretins solemne atat de des citate ale lui Mihail Kogalniceanu trebuie cautate cu multa migala in procesul verbal al sedintei din 9 Mai 1877 a Adunarii deputatilor pentru a fi gasite, deoarece ele apar pe undeva, pe la mijlocul unui lung discurs, care, de altfel, nu era altceva decat raspunsul la o interpelare.

Deputatul N. Flea interpeleaza in acea sedinta pe ministrul afacerilor straine :

  1) Daca Guvernul a comunicat tuturor puterilor ruperea legaturilor noastre cu Turcia, si, prin urmare, independenta absoluta a Romaniei.

  2) Daca, in starea de razboi in care ne gasim, in urma provocatiunii Turciei, D.ministru de externe a rechemat pe agentul roman de la Constantinopol, si daca a comunicat, in mod oficial, puterilor aceasta stare de razboi.

In continuare, deputatul N. Fleva, sustinandu-si interpelarea, tine un documental si inflacarat discours despre lupta romanilor pentru independenta.

Raspunzand, Mihail Kogalniceanu declara ca regreta ca nu-si poate da frau liber entuziasmului, cum facuse d-l N. Fleva, dar pozitia sa oficiala de ministru in cabinet, ii impune rezerva intr’o chestiune atat de “gimgasa”. Reaminteste ca Romania era legata nu numai prin legaturi de dependentafata de Poarta, dar era si beneficiara unor garantii din partea marilor puteri europene. Notificarea unei declaratii formale de independenta ar fi insemnat sfidarea puterilor garante, care s’ar fi considerat eliberate de obligatiile lor, cu rezultate dezastruoase in cazul unui sfarsit nefericit al razboiului ruso-turc.

Arata in continuare ministrul de externe ca trebuie sa ne multumim cu afirmarea situatiei de fapt, urmand ca situatia juridica, proclamarea independentei, sa fie recunoscuta de Europa prin tratatul de pace.

Pentru a-si arata solidaritatea cu sentimentele deputatilor, Mihail Kogalniceanu se intreaba retyoric : In stare de rezbel cu legaturile rupte, ce suntem? Suntem independenti ; suntem natiune de sine statatoare (aplauze). Avem un Domn de sine statator.(Aplauze)

Acest citat, din care, bineinteles, prima si ultima propozitie nu au fost niciodata reproduse, a fost considerat “proclamarea solemna a independentei Romaniei”, cand in fond nu era alceva dect o deductie mai mult sentimentala dect logica a competentului si abilului ministru de externe. Iar spre final, Mihail Kogalniceanu declara in mod categoric : Insa D-lor., acum incep greutatile, fiindca noua noastra conditie cu definirea independentei noastre intr’un mod  mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa(s.n).

Fata de aceasta stralucita demonstratie, deputatul N. Fleva isi exprima deplina satisfactie fata de raspunsul primit si propune o motiune de incredere in Guvern : Camera multumita de eplicarile Guvernului asupra urmarilor ce a dat votului ei de la 29 Aprilie anul curent. Ia act ca rezbelul intre Romania si Turcia, ca ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absoluta a Romaniei au primit consacrarea lor oficiala. Nu se mai insista deci la notificarea independentei si a razboiului catre puterile garante, nu se proclama nimic, ci se ia act de masurile guvernului, pe care le aproba.

Mihail Kogalniceanu, neangajandu-si responsabilitatea nici fata de aceasta motiune atenuata declara ca el isi va manifesta entuziasmul numai in ziua cand Europa va recunoaste aceea la care toti trebuie sa lucram, va recunoaste hotararea noastra si ne va pune sub scutul unui viitor tratat de pace.

  Deci Mihail Kogalniceanu, nu numai ca nu proclama independenta Romaniei, dar isi mentine rezervele impuse de situatia sa de membru al cabinetului, responsabil de o politica inteleapta.

Iata ce nu au stiut niciodata comunistii: ca nu a existat o zi a proclamarii independentei, pentru ca aceasta constituia un act de drept international, care trebuia ratificat de Europa. Ziua de 10 Mai pana la comunisti nu a fost numita ziua proclamarii independentei, ci simplu Ziua Independentei, ziua afirmarii independentei de catre romani, sarbatorita la ei acasa, indiferent de recunoasterea Europei.

Intradevar, ziua de 10 Mai 1877 a fost o sarbatoare pur nationala.

   Sub pretext aliversarii a unsprezece ani de dominie a principelui Carol I , spre a nu soca puerile garante printr’o zi aleasa special, se serbeaza ( nu se proclama) afirmarea independentei Romaniei.

Sarbatoarea incepe in zorii zilei cu 21 de lovituri de tun, dupa care se oficiaza un Te Deum, la care iau parte toti factorii constitutionali ai tarii : suveranul, ministri, deputatii si senatorii, membrii inaltului cler, inalti magistrati ai tarii.

Dupa oficierea slujbei religioase, primul ia cuvantul Ion C. Bratianu, ministru presedinte, care spun e in discursul sau :

  “ Sa traiesti Maria Ta, intaiul ostean si Domnul Romaniei libere si independente (s.n).”

I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei si Sucevei, inconjurat de inaltul cler, ii ureaza : “ Dumnezeu sa va daruiasca ani indelungati si fericiti pe tronul Romaniei Independente” (s.n.)

Dimitrie Bratianu, vicepresedintele Senatului, aclama : Traiasca Romania Independenta (s.n.) si libera !

C.A.Rosetti, presedintele Adunarii Deputatilor, declara : Adunarea Deputatilor este fericita de a saluta aceasta mare zi (s.n.) si de a aclama in Maria Ta pe suveranul neatarnat (s.n.) al Romaniei.

Al. Cretescu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, mai rezervat, ca jurist, ii ureaza : Providenta sa-ti ajute a face sa se recunoasca de catre Europa Independenta Romaniei (s.n.)

In acelasi sens, vorbeste si Em. Gradisteanu, presedintele Inaltei Curti de Conturi.

Domnitorul Carol I a raspuns fiecarui vorbitor in parte. In aceeasi, se dapublicitatii INALTUL ORDIN DE ZI CATRE ARMATA, in care se spune : Patria cu recunostinta, va inscrie numele bravilor ei aparatori pe frontispiciul edificiului Independentei (s.n.) romane. Dat in Bucuresti, astazi 10 Mai 1877. Ordinul este semnat de domnitorul Carol I si de ministrul de rezbel, generalul de brigada Alexandru Cernat.

Aceasta sarbatoare, in care fiecare vorbitor a subliniat Independenta Romaniei (s.n.), este descrisa in amanunt in Monitorul Oficial nr.106 de Miercuri 11(23) Mai 1877, in care, de altfel, apare si inaltul ordin de zi catre armata.

Ziua de 9 Mai 1877 nu are nici o semnificatie deosebita; o simpla dezbatere in camera asupra independentei intre un deputat entuziast si un ministru competent. Procesul verbal al acestei sedinte va fi publicat abia peste 18 zile,in Monitorul Oficial nr.118 din 27 Mai/8 Iunie 1877, de unde rezulta ca nu depasea impoprtanta unei afaceri curente.

Ziua de 10 Mai 1877 a fort asadar ziua in care poporul roman, prin toti factorii sai constitutionali, si-a afirmat independenta si a sarbatorit-o, indiferent de reactia puterilor garante, intr-un cadru strict national, afirmandu-si in mod categoric vointa sa, ceea ce i-a dat caracterul de szarbatoare nationala.

Acesta este adevarul istoric si se cuvine sa redam zilei de 10 Mai adevarata si tripla ei semnificatie.

Eleodor Focseneanu  

Romania Libera din 9 Mai 1992 Pg. 3